Vizită Schwaben

În perioada 21-25 octombrie elevii claselor a 10-a, a 11-a și a 12‐a ai Liceului Teoretic "Filadelfia" Suceava au participat în cadrul unui proiect transfrontalier. Grupul a fost însoțit de coordonatoarea Biroului Informațional al Regiunii Schwaben Carmen Schley, doamna profesoară de limbă germană Raluca Boiciuc și domnul profesor de limbă engleză Dragoș Zigoli.

Scopul nostru a fost acela de a crește interesul, motivația și performanțele școlare ale participanților față de limba, cultura și civilizația germană. În aceste 5 zile elevii au avut parte de multe activități și experiențe noi, au participat la cursurile Școlii Justus von Liebig din Neusäß, au aflat povestea cărților poștale prezentată în cadrul unei expoziții organizate la Bukowina Institut și au descoperit istoria, personalitățile și principalele obiective turistice ale orașelor Augsburg, München și Ulm.

Foto: Lionte Petru



       Ca activitati viitoare, pe data de 30 noiembrie, la sediul Forumului Democrat al Germanilor din Bucovina, filiala Suceava, se va desfasura proiectul "Sarbatori de iarna in Bucovina", in cadrul caruia copiii si tinerii participanti isi vor crea propriile coronite de Advent si vor afla povestea si simbolul lor. Numarul de participanti la acest proiect este limitat. Biroul Informational al Regiunii Schwaben este colaborator in cadrul acestei initiative.

 

      Pe data de 9 decembrie, incepand cu ora 10:00, va avea loc festivitatea Adventului si a Craciunului, in cadrul careia vom sarbatori prin piese de teatru, dansuri, colinde, poezii si alte momente artistice. La acest eveniment vor participa atat etnicii germani, cat si elevii si profesorii scolilor in care se preda limba germana.


Copyright (c) 2013-2018 Consiliul Județean Suceava - Toate drepturile rezervate

Acest site respectă și aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679.